Paszkany își face curaj și avertizează Steaua:** „Ajax poate să-i bată mai rău decât poate să ne bată pe noi Inter!” CFR mai ia un atacant

Paszkany își face curaj și avertizează Steaua:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arpad Paszkany continuă să țină la superstiția sa și cu ocazia meciului cu Inter. Patronul CFR-ului nu a făcut deplasarea la Milano pentru partida din această seară, dar și-a exprimat încrederea că Paulo Sergio a alcătuit corect tactica pentru partida pe care o vede decisivă în economia calificării. De asemenea, Paszkany a confirmat faptul că va încerca achiziționarea încă unui atacant până la finalul perioadei de transferări.

„Am mai jucat într-o formulă asemănătoare, cu 4 fundași și 5 mijlocași, și cu Basel, deci nu este o noutate absolută pentru noi. Am sperat foarte mult că medicii îi vor recupera la timp pe Bakary Sare și Adam Vass, dar ei trebuie reoperați. Avem clar un minus la mijlocul terenului. Cu toate acestea, nu cred că vom avea un minus și pe faza de atac, se știe că fundașii noștri au capacități ofensive foarte bune. Hora sau Maah? Antrenorul știe mult mai bine, cine este mai în formă și poate ajuta mai mult echipa, acela să joace.

Este posibil să mai vină un atacant, pentru că pe Obiora nu l-am putut trece pe lista UEFA. Vom afla dacă atacantul va veni în ultimele 10 zile ale perioadei de transferări.

În meciul cu Inter mă aștept la un rezultat bun, cred că vom face față cu brio în acest joc. Cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla este să pierdem. Ne gândim sincer la calificare, dar știm că meciul de azi este decisiv în economia calificării. Dacă vom pierde fără să marcăm, atunci este aproape imposibil să mergem mai departe.

Îi doresc succes și Stelei, mai ales că au un adversar dificil. Ajax poate să te bată mai rău decât poate s-o facă Inter. Au acea mentalitate nemțească, dacă pot să-ți dea 10, îți dau 10 goluri”, a spus Paszkany la DigiSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×